Mână de la Mână! Editia a VIII-a

 

Dragi prieteni,

În vremurile acestea de restriște prin care trecem dorim să vă invităm alături de noi la cea de-a VIII-a ediție a proiectului caritabil, Mână de la Mână, în speranța unei lumi mai bune, mai pline de solidaritate și umanitate. Trecem prin schimbări, este adevărat însă niciodată nu este greșit să ajuti, indiferent de perioada prin care treci. Faptul că putem să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie de noi este un excelent motivator pentru a trece peste încercările vieții. Se spune că atunci când ești fericit ajuți cu mare dragoste însă atunci când ești mai puțin fericit ajuți mai greu fiindcă ai și tu ale tale probleme ca să le mai vezi și ale altuia dar să știți că bucuria și împlinirea este de două ori mai mare în cel de-al doilea caz și cu atât mai mare cu cât ajuți vlăstarele comunității în care trăiești.

Și anul acesta ne vom asigura că, copilașii din familiile nevoiașe au parte de cele de trebuință pentru masa de Paște și nu numai. 

Haideți alături de noi, uniți pentru cauza în care credem și lumea va deveni și mai minunată!

#solidaritate #umanitate #iubire #copilărie

Ajutați în orice perioadă a vieții voastre și nu vă dăruiți ajutorul doar celor din familia voastră.

Ajutați-ne să ajutăm! Oferiți iubire!

Dacă cunoasteți copii care cresc în familii vulnerabile și credeți că am putea să le înseninam zilele, scrieți-ne în privat.

Copiii sunt întotdeauna gata pentru o minune. Olga Muravyova

Love2share vă mulțumește pentru sprijin și vă dorește multă Sănătate!

[ Show more ]
Galantomi:

0

Donatii:

0

Suma:

0 RON

Evenimente fundraising

Pagini fundraising